Andrea Delfin

Andrea Delfin - Paul Heyse Colectia "Nobel" nr. 33 În nuvela Călătorie în căutarea fericirii, un tânăr nobil aflat în drum spre potenţiala sa logodnică trage la un han unde cunoaşte o servitoare care se dovedeşte a avea un suflet mare, pe măsura sărăciei materiale şi a nefericirii sentimentale. Umila cameristă îi atrage atenţia tânărului, stârnindu-i apoi simpatia şi, în cele din urmă, sentimente mai reale şi mai puternice decât cele induse de convenţionala uniune cu o femeie al cărui comportament trădează vanitatea frumuseţii fizice şi a rangului. În Jorinde, o tânără şi foarte frumoasă femeie străină apare într-un oraş și îi tulbură peste măsură viaţa liniştită. Dispuşi să facă gesturi necugetate pentru a-i intra în graţii, bărbaţii se depun singuri la picioarele acestei femei, a cărei secretă datorie este răzbunarea unei nedreptăţi familiale din trecut. Doar că raţiunea inimii se dovedeşte a fi mai puternică decât voinţa şi datoria, iar blestemul sângelui vărsat lucrează pe căi nebănuite. Venită pentru răzbunare, femeia este trădată de propria inimă şi, astfel, atrage asupră-i un stigmat şi mai mare. Măgăriţa este tot o nuvelă construită în jurul unei nedreptăţi. O „familie“ alcătuită dintr-o bătrână, fiica ei „cu mintea neîntreagă“, copila din flori a acesteia şi o măgăriţă bolnavă îşi duce traiul mizer într-o pădure la marginea satului. Abandonate de comunitatea căreia îi aparţine membrul marcant care a dezonorat-o pe fata slabă de minte, bietele femei reprezintă, de fapt, amintirea şi dovada păcatelor oamenilor. Având, datorită vieţii umile pe care o trăiesc, o speranţă de mântuire pe lumea cealaltă, bătrâna se întreabă, totuşi, dacă vor mai fi împreună cu animalul, singura fiinţă curată şi credincioasă. Doar că, înfrântă de natura rea a oamenilor, bătrâna nu mai are puterea de a îndura şi hotărăşte să încheie socotelile cu lumea aceasta, grăbindu-se să capete „bucuria cea veşnică“ şi, implicit, să afle răspunsul la singura ei întrebare existenţială, adresată singurului om care le arată compasiune: „Credeţi că şi măgarii se duc în cer?“. Andrea Delfin este plasată în Republica veneţiană a jumătăţii secolului al XVIII-lea. Protagonistuleste un fost nobil dat mort şi care, sub o identitate falsă de notar, revine după mulţi ani într-o Veneţie tiranică, pentru a răsturna, de unul singur, orânduirea coruptă şi criminală. Bănuita conjuraţie este alcătuită dintr-un singur om, „un Wilhelm Tell italian“, un justiţiar motivat de ură, fără scrupule, care foloseşte împotriva tribunalului inchizitorial propriile arme ale spionajului şi conspiraţiei, stârnind, la rându-i, teroare. „Cele patru nuvele glosează în jurul temelor onoarei (de familie) pierdute şi a iubirii nefericite, care alternează iubirea-pasiune cu iubirea-agap. Personajele, întotdeauna virtuoase şi conduse de un nescris cod etic, uneori superstiţioase, altruiste, gata de sacrificiu – propria suferinţă răscumpără sau răzbună suferinţa celorlalţi –, sunt, de cele mai multe ori, victimele inocente ale unei pasiuni (fără erotism) mistuitoare sau ale unei datorii mai presus de simţire.“ (Marius Chivu)