Elantris
Autor: Brandon Sanderson
ISBN: 9789737331878
Editura: TRITONIC
Anul publicării: 2010
Pagini: 720
Categoria: SCIENCE FICTION
Preț: 34,99 lei
Disponibilitate: in stoc
DESCRIERE
Elantris - Brandon Sanderson
Traducere de Cristina Ispas
Un fantasy epic de o rara originalitate. O poveste care acopera in intregime un volum. Elantris a fost capitala statului Arelon: gigantica, stralucitoare, pline de fiinte care-si folosesc magia in interesul tuturor. Fiecare dintre acesti semizei a fost candva o fiinta obisnuita pana a fost atinsa de misterioasa putere de transformare a lui Shaod. Dar acum zece ani, fara nici un avertisment magia s-a intrerupt.
"Un roman fantasy reuşit are nevoie de trei lucruri:
1) O poveste captivantă şi personaje cu care cititorul să poată să se identifice.
2) Un sistem de magie/religie complex, care să afecteze intriga pe mai multe niveluri.
3) Un stil narativ uşor de urmărit dar plăcut de citit.
Nu sunt regulile mele şi nici nu sunt bătute în piatră, ci ţin de bunul simţ. Un scriitor poate să devieze de la ele, atâta vreme cât vrea să obţină un anume efect, dar există o limită până la care romanul fantasy poate fi împins.
Elantris este primul roman al lui Brandon Sanderson şi este un roman ambiţios. De fapt, e prea ambiţios în unele zone şi îşi propune prea puţine în altele. Dar, dacă următoarele romane ale lui Sanderson sunt la fel de bune ca ultimele pagini din Elantris (şi sunt convins că sunt), de abia aştept să le citesc.
Să ne întoarcem la oile noastre. Am spus la început că un roman fantasy are nevoie de o poveste captivantă şi personaje cu care cititorul să se poată identifica. Pot să spun multe lucruri despre povestea din Elantris, dar nu pot să spun că nu e captivantă.
Exista cândva o rasă de zei în Arelon. Se numeau Elantrieni şi trăiau într-un oraş numit Elantris. Mânuiau magii puternice cu care puteau să facă aproape orice. Oricine putea deveni unul dintre ei dacă era luat de Shaod - transformarea. Shaodul venea noaptea şi transforma un om, indiferent de condiţia sa socială, într-un elantrian. Apoi acel om se ducea să trăiască în Elantris. Sună utopic, dar este o premiză interesantă. Lucrurile se precipită atunci când ceva se întâmplă cu magia elantrienilor, iar ei se transformă din zei în cerşetori care rătăcesc fără minte prin oraşul lor ruinat. Dar Shaodul continuă şi cei luaţi de el sunt acum blestemaţi, nu binecuvântaţi.
După căderea Elantrisului, negustorii din oraşele învecinate organizează o revoluţie şi pun baza unei monarhii, în care cei mai bogaţi oameni se declară nobili, iar restul devin şerbi. Zece ani mai târziu, Prinţul Raoden este lovit de Shaod şi aruncat în Elantris, după cum cere tradiţia. Sarene, logodnica sa pe care nu o cunoscuse niciodată, ajunge în oraş câteva zile mai târziu, dorind să formeze o alianţă între ţara ei, Teoden, şi Arelon. Această alianţă ar fi luptat împotriva Fjordenului, un imperiu teocratic care vrea să cucerească toate popoarele necredincioase. Lucrurile se complică şi mai mult când în oraş apare Hrathen, un mare preot al imperiului Fjorden, care are misiunea de a converti regatul Arelon la religia Shu-Dereth.
De aici încolo povestea îi va urmări pe cei trei protagonişti. Prinţul Raoden va încerca să afle de ce a fost distrus Elantrisul, Sarene se va chinui să salveze monarhia areloniană, iar Hrathen îşi va petrece timpul complotând şi îndoindu-se de propria religie. Acest ultim personaj este de departe cel mai interesant, deşi nu emană foarte multă empatie. Povestea este narată la persoana a treia, în cicluri de câte trei capitole - câte unul pentru fiecare personaj. În felul acesta cititorul ştie mai multe decât fiecare personaj în sine şi se crează o legătură afectivă cu fiecare personaj în parte. Trebuie să adaug totuşi că numele personajelor (Raoden, Sarene Kiin, Iadon, Eondel, Saolin, Kaise, Svrakiss, Dilaf...) sunt adesea imposibile şi încalcă orice regulă a foneticii.
Sistemul de magie este una dintre pietrele de temelie ale cărţii, iar Sanderson are mare grijă să-l dezvăluie treptat. Ritmul în care face această dezvăluire nu este tocmai perfect şi finalul cărţii e periculos de aproape de deus ex machina, dar magia din Elantris este bine sistematizată şi explicată logic. La fel se întâmplă şi cu partea religioasă, care este reprezentată de lupta dintre cele două mari doctrine - Shu-Dereth şi Shu-Korath. Deşi Hrathen va explica câteva din principiile de bază ale religiei sale, adevăratele diferenţe se vor vedea în scurtele discuţii teologice dintre personaje. Per total, interesul lui Sanderson pentru magia şi religia lumii sale este lăudabil şi ar trebui să fie la fel de prezent în cazul oricărui scriitor de fantasy.
Acuma că am terminat cu povestea şi magia, ajungem şi la partea mai urâtă. Vreau să remarc că două puncte din trei nu e rău deloc. Aş dori să spun acelaşi lucru despre proza lui Sanderson, dar v-aş minţi frumos dacă aş face-o.
Proza din Elantris este insipidă, incoloră şi inodoră. Mai rău, este simplistă, foarte directă, anestetică, şi pe alocuri chiar naivă şi deranjantă. Nici traducerea în română nu prea ne ajută, dar, din start, Sanderson nu prezintă un interes pentru arta scrisului. Nu e James Joyce, ca să dărmâme barierele naraţiunii, şi nici nu e Gene Wolfe, ca să învârtă cuvintele printre degete şi să le găsească întrebuinţări noi şi periculoase. Sanderson e mai interesat de povestea şi magia sa, iar proza suferă. Descrierile sunt ori foarte scurte, ori lungi şi pline de epitete. Două din trei verbe sunt la gerunziu, gândurile personajelor sunt rezumate în propoziţii scurte, iar dialogurile sunt ori despre banalităţi, ori despre lucruri pe care personajele le ştiau deja, dar trebuiau să ni le spună şi nouă.
Partea bună e că, odată ce renunţi la orice pretenţie literară din partea prozei, povestea e interesant de urmărit şi personajele îţi devin simpatice. Şi se vede clar că ultima parte a cărţii a fost scrisă ceva mai târziu decât restul, deoarece proza lui Sanderson face un salt calitativ. Mai bine târziu decât niciodată.
În final, Elantris este un roman fantasy standard, cu prinţese, prinţi şi călugări războinici, dar atrage atenţia asupra sa datorită magiei, religiei şi discursului social. Mie mi-a fost greu să trec peste felul în care e scris, dar odată ce am făcut-o am descoperit o poveste interesantă şi personaje care mi-au plăcut."
( Scrisă de Cristi Mitran - preluare de pe www.bookblog.ro )
Traducere de Cristina Ispas
Un fantasy epic de o rara originalitate. O poveste care acopera in intregime un volum. Elantris a fost capitala statului Arelon: gigantica, stralucitoare, pline de fiinte care-si folosesc magia in interesul tuturor. Fiecare dintre acesti semizei a fost candva o fiinta obisnuita pana a fost atinsa de misterioasa putere de transformare a lui Shaod. Dar acum zece ani, fara nici un avertisment magia s-a intrerupt.
"Un roman fantasy reuşit are nevoie de trei lucruri:
1) O poveste captivantă şi personaje cu care cititorul să poată să se identifice.
2) Un sistem de magie/religie complex, care să afecteze intriga pe mai multe niveluri.
3) Un stil narativ uşor de urmărit dar plăcut de citit.
Nu sunt regulile mele şi nici nu sunt bătute în piatră, ci ţin de bunul simţ. Un scriitor poate să devieze de la ele, atâta vreme cât vrea să obţină un anume efect, dar există o limită până la care romanul fantasy poate fi împins.
Elantris este primul roman al lui Brandon Sanderson şi este un roman ambiţios. De fapt, e prea ambiţios în unele zone şi îşi propune prea puţine în altele. Dar, dacă următoarele romane ale lui Sanderson sunt la fel de bune ca ultimele pagini din Elantris (şi sunt convins că sunt), de abia aştept să le citesc.
Să ne întoarcem la oile noastre. Am spus la început că un roman fantasy are nevoie de o poveste captivantă şi personaje cu care cititorul să se poată identifica. Pot să spun multe lucruri despre povestea din Elantris, dar nu pot să spun că nu e captivantă.
Exista cândva o rasă de zei în Arelon. Se numeau Elantrieni şi trăiau într-un oraş numit Elantris. Mânuiau magii puternice cu care puteau să facă aproape orice. Oricine putea deveni unul dintre ei dacă era luat de Shaod - transformarea. Shaodul venea noaptea şi transforma un om, indiferent de condiţia sa socială, într-un elantrian. Apoi acel om se ducea să trăiască în Elantris. Sună utopic, dar este o premiză interesantă. Lucrurile se precipită atunci când ceva se întâmplă cu magia elantrienilor, iar ei se transformă din zei în cerşetori care rătăcesc fără minte prin oraşul lor ruinat. Dar Shaodul continuă şi cei luaţi de el sunt acum blestemaţi, nu binecuvântaţi.
După căderea Elantrisului, negustorii din oraşele învecinate organizează o revoluţie şi pun baza unei monarhii, în care cei mai bogaţi oameni se declară nobili, iar restul devin şerbi. Zece ani mai târziu, Prinţul Raoden este lovit de Shaod şi aruncat în Elantris, după cum cere tradiţia. Sarene, logodnica sa pe care nu o cunoscuse niciodată, ajunge în oraş câteva zile mai târziu, dorind să formeze o alianţă între ţara ei, Teoden, şi Arelon. Această alianţă ar fi luptat împotriva Fjordenului, un imperiu teocratic care vrea să cucerească toate popoarele necredincioase. Lucrurile se complică şi mai mult când în oraş apare Hrathen, un mare preot al imperiului Fjorden, care are misiunea de a converti regatul Arelon la religia Shu-Dereth.
De aici încolo povestea îi va urmări pe cei trei protagonişti. Prinţul Raoden va încerca să afle de ce a fost distrus Elantrisul, Sarene se va chinui să salveze monarhia areloniană, iar Hrathen îşi va petrece timpul complotând şi îndoindu-se de propria religie. Acest ultim personaj este de departe cel mai interesant, deşi nu emană foarte multă empatie. Povestea este narată la persoana a treia, în cicluri de câte trei capitole - câte unul pentru fiecare personaj. În felul acesta cititorul ştie mai multe decât fiecare personaj în sine şi se crează o legătură afectivă cu fiecare personaj în parte. Trebuie să adaug totuşi că numele personajelor (Raoden, Sarene Kiin, Iadon, Eondel, Saolin, Kaise, Svrakiss, Dilaf...) sunt adesea imposibile şi încalcă orice regulă a foneticii.
Sistemul de magie este una dintre pietrele de temelie ale cărţii, iar Sanderson are mare grijă să-l dezvăluie treptat. Ritmul în care face această dezvăluire nu este tocmai perfect şi finalul cărţii e periculos de aproape de deus ex machina, dar magia din Elantris este bine sistematizată şi explicată logic. La fel se întâmplă şi cu partea religioasă, care este reprezentată de lupta dintre cele două mari doctrine - Shu-Dereth şi Shu-Korath. Deşi Hrathen va explica câteva din principiile de bază ale religiei sale, adevăratele diferenţe se vor vedea în scurtele discuţii teologice dintre personaje. Per total, interesul lui Sanderson pentru magia şi religia lumii sale este lăudabil şi ar trebui să fie la fel de prezent în cazul oricărui scriitor de fantasy.
Acuma că am terminat cu povestea şi magia, ajungem şi la partea mai urâtă. Vreau să remarc că două puncte din trei nu e rău deloc. Aş dori să spun acelaşi lucru despre proza lui Sanderson, dar v-aş minţi frumos dacă aş face-o.
Proza din Elantris este insipidă, incoloră şi inodoră. Mai rău, este simplistă, foarte directă, anestetică, şi pe alocuri chiar naivă şi deranjantă. Nici traducerea în română nu prea ne ajută, dar, din start, Sanderson nu prezintă un interes pentru arta scrisului. Nu e James Joyce, ca să dărmâme barierele naraţiunii, şi nici nu e Gene Wolfe, ca să învârtă cuvintele printre degete şi să le găsească întrebuinţări noi şi periculoase. Sanderson e mai interesat de povestea şi magia sa, iar proza suferă. Descrierile sunt ori foarte scurte, ori lungi şi pline de epitete. Două din trei verbe sunt la gerunziu, gândurile personajelor sunt rezumate în propoziţii scurte, iar dialogurile sunt ori despre banalităţi, ori despre lucruri pe care personajele le ştiau deja, dar trebuiau să ni le spună şi nouă.
Partea bună e că, odată ce renunţi la orice pretenţie literară din partea prozei, povestea e interesant de urmărit şi personajele îţi devin simpatice. Şi se vede clar că ultima parte a cărţii a fost scrisă ceva mai târziu decât restul, deoarece proza lui Sanderson face un salt calitativ. Mai bine târziu decât niciodată.
În final, Elantris este un roman fantasy standard, cu prinţese, prinţi şi călugări războinici, dar atrage atenţia asupra sa datorită magiei, religiei şi discursului social. Mie mi-a fost greu să trec peste felul în care e scris, dar odată ce am făcut-o am descoperit o poveste interesantă şi personaje care mi-au plăcut."
( Scrisă de Cristi Mitran - preluare de pe www.bookblog.ro )
Titluri de aceiași autori
‹
›
SCIENCE FICTION - Cele mai vândute cărți
‹
›
Categorii
Edituri
Accesul clienţilor
Asistenţă online
 |
Suntem deconectați |
REVIEW-URI